„E vremea colindelor”

19.12.2018-e vremea colindelor la sectia pentru copii3

În data de 19 decembrie, Secţia pentru copii a fost gazda primitoare a colindătorilor din clasa  pregătitoare C, însoţiţi de prof. Alina Bozga de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” (director profesor Gianina Hampu), din clasele V-VIII, însoţiţi de prof. Borşe Adela de la Şcoala Pribileşti (director prof. Anca Tălpăşan) şi din clasa a IV-a B şi a VII-a B, însoţiţi de prof. Mariana Popan şi prof Crina Taloş de la Liceul cu Program Sportiv (director prof. Adrian Gherghel).

După programul de colinde, cei aproximativ 120 de elevi au consultat şi expoziţia de carte tematică Crăciunul în cele mai frumoase poveşti şi povestiri.

Advertisements

„Vine, vine, Moş Crăciun!”

În data de 17 decembrie, elevii clasei I B, însoţiţi de învăţătoarea Antonia Lungu, de la Liceul cu Program Sportiv (director prof. Adrian Gherghel) au desfăşurat la Secția pentru copii o activitate dedicată sărbătorilor de iarnă, constând într-un program de cântece şi poezii dedicate acestui anotimp. Elevii au descoperit din expoziţia de carte În aşteptarea moşului, cele mai frumoase poveşti şi povestiri despre Crăciun. Cei mici au fost şi primii vizitatori ai expoziţiei de felicitări realizate în tehnica broderiei pe hârtie şi pictură, de către persoane private de libertate din Penitenciarul Baia Mare, „Bucuria Crăciunului”.

Activitatea a fost însoţită de vizionarea filmului de animaţie „Cei trei muşchetari”.

 

„Atelierul Moşului” la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

 

 

În zilele de 14 şi 15 decembrie, la Secţia pentru copii, s-au desfăşurat un atelier de confecționat decorațiuni pentru Crăciun, intitulat „Atelierul Moșului”, pentru copii cu vârsta între 3-7 ani, și un târg de carte de la Editura Usborne pentru copii de toate vârstele. Coordonatorii atelierului au fost Rad Andrei Vlad şi Andreea Vlad.

Participanţii au confecţionat împreună cu echipa „Books for Kids” podoabe de Crăciun (globuri din fâşii de hârtie, ghirlande colorate, fulgi coloraţi şi mască de om de zăpadă), inspirându-se din cărţile apărute la editura mai sus amintită. Cei mici n-au uitat să-i compună şi o scrisoare Moşului, în care au menţionat ce cadouri îşi doresc să primească în acest an.

Atelierul s-a desfăşurat în Sala „Mirecea Pop”.