Pe covorul povestitor… alături de ”Cei trei purceluși”

Povestea ”Celor prei purceluși” este arhicunoscută. Cu numerose interpretări în literatura scrisă, povestea pare proaspătă și nouă de pe covorul povestitor, fiind dramatizată în propriul stil al celui ce o prezintă. Acest concept inedit de transmitere a unei povești poate să însuflețească cu totul clasicele ore de lectură.

Bibliotecara Paula Roman de la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” a prezentat şi a reprezentat, clasica poveste „Cei trei purceluși”, folosind metoda covorului povestitor. Este un covor magic în care sunt redate scene şi decorul din povestea respectivă pentru copii.

Elevii din clasa pregătitoare A (prof. Cristina Walter) și a III-a C (prof. Liana Hagău) de la Colegiul de Arte (dir. prof. dr. Dan Filip) au călătorit, în data de 22 octombrie, pe covorul povestitor alături de cei trei purceluși de la care au învățat că lenea şi graba strică treaba şi că, dacă vrei să faci un lucru bun şi durabil, trebuie să îţi pui mintea la contribuţie şi să nu te fereşti de muncă.

Deși au știut povestea, datorită modului de prezentare, copiii au savurat-o ca și cum ar fi auzit-o pentru prima dată.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s