O poveste cu tâlc spusă pe covorul povestitor

Poveștile sunt mai mult decât simple istorisiri pline de fantezie. Ele pot, deopotrivă, să ofere copiilor, și nu numai, lecții de viață valoroase. Dovadă, în acest sens, este și povestea ”Cei trei purceluși” prezentată pe covorul povestitor de bibliotecara Paula Roman de la Secția pentru copii. Elevii din clasele pregătitoare A și B, însoțiți de cadrele didactice Maria Brânzei, Maria Horincar și Carmen Lenghel, de la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” (director profesor Grigore Mureșan) au fost, în data de 11 octombrie, spectatorii activi și implicați ai acestei prezentări.

Morala poveștii ,,Lucrul rău, de mântuială, nu e bună socoteală!” a stat la baza analizei calității muncii și activităților, precum și a seriozității și responsabilității cu care lucrăm sau chiar ne jucăm. Concluziile și finele observații au fost trase rând pe rând de către cei mici. În acest mod, o poveste clasică se poate reinterpreta și reanaliza de fiecare dată, aducând un plus de informație sau de stare.

 

 

Advertisements

Ce ne aduce toamna în coş

28.09.2018-Ce ne aduce toamna in cosÎn data de 28 septembrie, preşcolarii, de la Grădiniţa Nr. 4 (director Maria Ardelean ), îndrumaţi de educatoarea Ana Rus, Zorica Bota, Florica Rohnean au organizat activitatea ,,Ce ne aduce toamna în coş” în colaborare cu Secţia pentru copii.

Prichindeii au susţinut un recital de poezii şi cântece dedicate anotimpului Toamna.

La final, bibliotecara Casilda Mare le-a prezentat celor mici carţi cu caracter ştiinţific şi literar. Astfel, copiii au putut să descopere frumuseţea anotimpului toamna şi surprizele aduse de acesta, să afle ce fac animalele, care sunt roadele toamnei şi să răspundă la ghicitori despre fructe şi legume.