Covorul cu povești la Grădinița de Arte

      

Miercuri, 3 octombrie bibliotecara Amalia Talpoș de la Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” le-a pregătit o surpriză preșcolarilor Grădiniței de Arte (director doctor profesor Dan Filip, coordonator Georgeta Floroiu). Astfel, copiii din grupa mică A (educatoare Simona Costin, educatoare Lucia Oltean), grupa mică B (educatoare Nicoleta Ilieş, educatoare Alina Mureşan) și grupa mijlocie (educatoare Monica Bruzac, educatoare Angela Turcitu) au participat cu mult interes la povestea spusă altfel, „Ridichea uriașă” – o poveste populară pe care o știm cu toții, atât cei mari, cât și cei mici. O poveste care ne arată că e bine să ajutăm, să fim solidari în momentele dificile și că e important să nu renunțăm la visele noastre. Povestea a fost una cu tâlc: ajutorul oferit de șoricel a fost esențial, chiar daca acesta e considerat neînsemnat.

Copiii au urmărit cu maximă implicare etapele poveștii și au însoțit personajele în aventura lor. Ei au fost încântați să descopere acest mod de a asculta o poveste și au dorit să-i mulțumească bibliotecarei prin intermediul unor cântecele vesele.

 

          Covorul povestitor „Omida mâncăcioasă” la Grădiniţa Nr. 25

 

 

Covorul povestitor „Omida mâncăcioasă” a ajuns în data de 1 octombrie la preşcolarii grupelor mici (educatori Crina Bersan, Dana Şandru, Dorca Laura şi Eugen Negrea) şi mijlocii (Lina Uliţe, Dana Nasc, Corina Ciociu şi Anuţa Hotea) de la Grădiniţa Nr. 25 (director Cristina Şandor). Activitatea a avut un caracter interactiv, copiii fiind stimulaţi să înveţe/să repete cifrele, zilele săptămânii, culorile, fructele şi să-şi îmbogăţească vocabularul.

Prin maniera inedită de a spune poveşti a covorasului, copiii au urmărit minunata evoluţie a micii omizi de la stadiul de ouşor mic, cât o mărgeluşă, la cel de maturitate când se transformă într-un fluture superb. Prezentarea a fost susşinută de bibliotecar Laura Zah.