Expoziţia personală de fotografie „Veşnicia s-a născut la sat…”

            Secţia pentru copii a găzduit, în perioada 15 octombrie – 26 octombrie, expoziţia personală de fotografie „Veşnicia s-a născut la sat…”, realizată de Mureşan Andreas, elev în clasa a VIII-a A la Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu”. Coordonatorii expoziţiei au fost profesor Delia Vancea şi profesor Simona Bănică.

Vernisajul expoziţiei a avut loc în data de 24 octombrie, în prezenţa a 100 de participanţi: elevi, cadre didactice, părinţi.

Expoziţia s-a bucurat de un număr mare de vizitatori, printre ei numărându-se şi elevi din localitatea Breb.

 

Advertisements

Pe covorul povestitor… alături de ”Cei trei purceluși”

Povestea ”Celor prei purceluși” este arhicunoscută. Cu numerose interpretări în literatura scrisă, povestea pare proaspătă și nouă de pe covorul povestitor, fiind dramatizată în propriul stil al celui ce o prezintă. Acest concept inedit de transmitere a unei povești poate să însuflețească cu totul clasicele ore de lectură.

Bibliotecara Paula Roman de la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” a prezentat şi a reprezentat, clasica poveste „Cei trei purceluși”, folosind metoda covorului povestitor. Este un covor magic în care sunt redate scene şi decorul din povestea respectivă pentru copii.

Elevii din clasa pregătitoare A (prof. Cristina Walter) și a III-a C (prof. Liana Hagău) de la Colegiul de Arte (dir. prof. dr. Dan Filip) au călătorit, în data de 22 octombrie, pe covorul povestitor alături de cei trei purceluși de la care au învățat că lenea şi graba strică treaba şi că, dacă vrei să faci un lucru bun şi durabil, trebuie să îţi pui mintea la contribuţie şi să nu te fereşti de muncă.

Deși au știut povestea, datorită modului de prezentare, copiii au savurat-o ca și cum ar fi auzit-o pentru prima dată.

 

Povestea „Omida mâncăcioasă” la Grădiniţa Lifetime Nursery

19.10.2018-Omida mancacioasa la Gradinita Lifetime Nursery1

Povestea „Omida mâncăcioasă”, scrisă de Eric Carle, este foarte îndrăgită de copii, părinţi şi educatori. Ea relatează parcursul omizii care se metamorfozează într-un minunat fluture după parcurgerea unor etape necesare transformării.

Fascinanta istorioară, spusă pe covorul povestitor i-a încântat, în data de 19 octombrie, pe preşcolarii Grădiniţei Lifetime Nursery (educatoare Monika Man). La finalul activităţii, preşcolarii s-au bucurat de poveste, jucându-se cu personajul principal şi cu componentele mobile ale covoraşului.

Prezentarea a fost susţinută de bibliotecar Laura Zah.

„Să cunoaştem fructele şi legumele!”

În data de 16 octombrie bibliotecarele Amalia Talpoş şi Casilda Mare de la Secția pentru copii au prezentat, în premieră, covorul povestitor „Să cunoaştem fructele şi legumele!” prin intermediul ghicitorilor. Activitatea s-a desfăşurat la preșcolarii la Grădiniţa Bentipami (director Elena Bud), educatoare Diana Ilieș, Roxana Ciocoiet, Camelia Rachovan, Andreea Bănărescu, Melinda Siklodi, Magdalena Pkybinska.

Cărţi despre fructe şi legume din colecţiile bibliotecii au însoţit prezentarea, cele mai expresive ilustraţii din paginile lor, fiind redate pe fişe de colorat pentru cei mici.

Copiii au fost încântaţi să descopere fructele şi legumele ascunse în coşuleţ şi pălărie, au aflat despre importanţa consumării acestora pentru aportul de vitamine, iar la sfârşitul activităţii au mâncat cu poftă o salată de fructe pregătită cu mult drag de doamnele educatoare.

O poveste cu tâlc spusă pe covorul povestitor

Poveștile sunt mai mult decât simple istorisiri pline de fantezie. Ele pot, deopotrivă, să ofere copiilor, și nu numai, lecții de viață valoroase. Dovadă, în acest sens, este și povestea ”Cei trei purceluși” prezentată pe covorul povestitor de bibliotecara Paula Roman de la Secția pentru copii. Elevii din clasele pregătitoare A și B, însoțiți de cadrele didactice Maria Brânzei, Maria Horincar și Carmen Lenghel, de la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” (director profesor Grigore Mureșan) au fost, în data de 11 octombrie, spectatorii activi și implicați ai acestei prezentări.

Morala poveștii ,,Lucrul rău, de mântuială, nu e bună socoteală!” a stat la baza analizei calității muncii și activităților, precum și a seriozității și responsabilității cu care lucrăm sau chiar ne jucăm. Concluziile și finele observații au fost trase rând pe rând de către cei mici. În acest mod, o poveste clasică se poate reinterpreta și reanaliza de fiecare dată, aducând un plus de informație sau de stare.

 

 

Ce ne aduce toamna în coş

28.09.2018-Ce ne aduce toamna in cosÎn data de 28 septembrie, preşcolarii, de la Grădiniţa Nr. 4 (director Maria Ardelean ), îndrumaţi de educatoarea Ana Rus, Zorica Bota, Florica Rohnean au organizat activitatea ,,Ce ne aduce toamna în coş” în colaborare cu Secţia pentru copii.

Prichindeii au susţinut un recital de poezii şi cântece dedicate anotimpului Toamna.

La final, bibliotecara Casilda Mare le-a prezentat celor mici carţi cu caracter ştiinţific şi literar. Astfel, copiii au putut să descopere frumuseţea anotimpului toamna şi surprizele aduse de acesta, să afle ce fac animalele, care sunt roadele toamnei şi să răspundă la ghicitori despre fructe şi legume.