“Miracolul copilăriei” Complex de activităţi dedicate copiilor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

This slideshow requires JavaScript.

În data de 31 mai 2013, între orele 10.00 – 14.00, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Secţia pentru copii, a organizat un complex de activităţi dedicate copiilor cu ocazia Zilei Internaţionale a copilului, sub genericul „Miracolul copilăriei”.

Programul a cuprins:

  • Pictură pe faţă,
  • Desene pe asfalt,
  • Modelaj de baloane,
  • Lecţii de origami,
  • Prezentarea covorului povestitor,
  • 11.30 – „Carnavalul costumelor eco”, activitate realizată de Grădiniţa „Micul prinţ”, coordonator profesor Melania Augustin
  • 12.00 – Festivitatea de premiere a celor mai buni cititor ai Secţiei pentru copii, ediţia a XX-a,
  • Lansarea Nr. 1/2013 a suplimentului „Fascinaţia lecturii” al revistei Bibliotheca Septentrionalis
  • Lansarea Albumului Secţiei pentru copii pe anul 2012 realizat începând cu acest an şi în format electronic de către bibliotecar Gabriel Stan
  • Montaj literar-muzical realizat de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 18 şi a Şcolii „A. I. Cuza”, coordonator profesor Melania Augustin.
  • Concurs: Broscuţe vesele şi săltăreţe pentru copii până la 4 ani
  • Scenete de teatru

Toate activităţile s-au desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” (la Ludotecă, în Sala de Conferinţe, în Salonul Artelor, în faţa instituţiei).

Pe parcursul tuturor activităţilor desfăşurate de către Secţia pentru copii, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, au fost prezenţi 400 de copii. Totodată, există o tradiţie  ca în fiecare an, cu ocazia acestei zile să fie premiaţi câştigătorii concursului:

Cel mai fidel & Cel mai bun cititor ai Secţiei pentru copii,

 pe anul 2013 aceştia fiind:

Cel mai fidel cititor

1.Micaş Federica – preşcolar

2.Vălean Mărioara -Şcoala”O. Goga” Baia Mare

Cel mai bun cititor

Preşcolari:

3.Florescu Alexia

4.Cătană Sonia

Şcolari mici

5.Cristea Cezara -Şcoala „G. Cosbuc” Baia Mare

Şcolari mari

6.Lemnean Daiana -Şcoala „D. Cantemir” Baia Mare

7.Darvaş Andreea Alexandra -Şcoala „N. Stănescu” Baia Mare

8.Pop Roxana Belen -Şcoala „L. Blaga” Baia Mare

9.Balog David – Alexandru -Şcoala „N. Iorga” Baia Mare

10.Stan Teodora -Şcoala „N.Iorga” Baia Mare

Premiile oferite acestor copii au constat în diplome şi dulciuri oferite de domnul primar al Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş precum şi în cărţi şi diplome oferite de conducerea Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. Cu această ocazie s-au oferit diplome şi voluntarilor Secţiei pentru copii ca mulţumire pentru sprijinul acordat, înmânate de asemenea de domnul primar.

Ziua Internaţională a Biodiversităţii la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Joi, 23 mai, ora 13.00 în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” a avut loc o activitate pentru a marca Ziua Internaţională a Biodiversităţii. Cuprinsă în proiectul de parteneriat „Din suflet pentru suflet”, activitatea a fost realizată de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Seini (dir. prof. Mihai Pop), şi a fost coordonată de profesori Ioana Kadar şi Doina Boitor.

Parteneri în cadrul proiectului: ISJMM, Primăria oraşului Seini, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Colegiul Naţional „Gh. Şincai”, Casa de Cultură a oraşului Seini, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Casa de Tip Familial Nr. 3 Baia Mare.

În cadrul activităţii s-au prezentat o serie de lucrări susţinute de elevii: Ana Maria Paşca, cls. a XI-a C, Sorina Trifan, cls. a XI-a C, Paul Michiş, cls. a X-a C, Diana Danciu, cls. a IX-a C, elevi ai Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” şi elevii Cristina Mădaian, cls. a VII-a, Octavia Danciu, cls. a VII-a, Bogdan Murg, cls. a VII-a, elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Seini, Kadar Kriszta, Colegiul Naţional „Gh. Şincai”.

Lucrările elevilor Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” au fost realizate sub îndrumarea doamnelor profesoare Cornelia Aniţaş, Monica Huminiuc, Voichiţa Mândru şi Kato Gabriela, iar cele ale Colegiului Naţional „Gh. Şincai” sub îndrumarea domnului prof. Vasile Pop.

În cadrul proiectului s-a deschis expoziţia de artă plastică „Freamăt multicolor” a elevilor şi cadrelor didactice de la Şcola Gimnazială Nr. 1 Seini, care poate fi vizitată între 23 mai şi 5 iunie 2013.

 

“Desenul – imaginea sufletului meu”

This slideshow requires JavaScript.

Marti, 14 mai 2013, ora 12.00 la Sectia ptr copii a Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” a avut loc vernisajul expozitiei de desene “Desenul – imaginea sufletului meu” realizata de Andrada Avram eleva in clasa a VIII-a B la Scoala Dimitrie Cantemir Baia Mare.

La venrisaj au participat bibliotecari, colegii de clasa, profesori de la Scoala Dimitrie Cantemir Baia Mare – Dan Temle, Marcel Oana, director educativ Ana Macovei, director Gavril Pasca, care au luat cuvantul transmitand felicitari, incurajari si sustinere autoarei expozitiei.

Expozitia cuprinde peste 60 de lucrari de grafica reprezentand portrete, personaje si natura statica.

Expozitia va putea fi vizitata in intervalul 13 mai – 31 mai 2013 pe holul Sectiei pentru copii.

Campionatul National Scolar de sah “Elisabeta Polihroniade” Echipe mixte – invatamant gimnazial Maramures

This slideshow requires JavaScript.

In data de 11 mai 2013, la sediul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” Baia Mare, Salonul Artelor, intre orele 9-14, s-a desfasurat faza judeteana a Campionatului National Scolar de sah pe echipe mixte – clasele I-VIII.

La concurs au participat noua echipe castigatoare la faza “pe localitati”.

Concursul a beneficiat de participarea de exceptie a doamnei Elisabeta Polihroniade – mare maestra la sah, una dintre jucatoarele emblematice ale sahului feminin din tara noastra.

Pe langa participarea marei maestre, la concurs a fost prezent si arbitrul international de sah domnul Radu Catalin Chirila – cel mai bun arbitru din tara, care a asigurat un arbitraj de exceptie acestui concurs.

Dupa mai multe partide frumoase si pline de neprevazut, cu urcusuri si coborasuri in clasament de la runda la runda, pe primele locuri s-au clasat echpele de la Scoala Gimnaziala Dr. I Mihalyi de Apsa din Sighetul Marmatiei, Liceul pedagogic “Regele Ferdinand” Sighetul Marmatiei si Colegiul National “Gheorghe Sincai” Baia Mare.

Toate echipele participante au fost premiate cu medalii, cupe, diplome si carti.

Importanta acestui concurs a facut ca, la deschidere precum si la inmanarea premiilor si a diplomelor sa participe si domnul primar al Municipiului Baia Mare Catalin Chereches.

Nu putem incheia fara a aminti ca, aceasta faza a campionatului national de sah pe echipe, a fost organizata de Clubul de Sah al Municipiului Baia Mare, prin persoana Presedintelui ing. Daniel Ioan Pop, in colaborare cu conducerea Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” Baia Mare, prin persoana domnului director Ardelean Teodor care a oferit premii in carti tuturor participantilor.

Coordonator activitate: Presedintele Clubului de Sah al Municipiului Baia Mare, ing. Daniel Ioan Pop.